Statement of Hon. Valentina Cusnir, former member of parliament of the Republic of Moldova
before the Commission on Security and Cooperation in Europe (U.S. Helsinki Commission)

Briefing:
“Moldova’s Recent Elections: Prospects for Change in Europe’s Poorest Country”

August 6, 2009, U.S. Congress, Washington, DC

----------------------

Doamnelor şi Domnilor! Onorată asistenţă!

Ţin să Vă mulţumesc pentru această invitaţie, cînd îmi daţi posibilitatea să Vă spun nişte adevăruri cumplite, care au avut loc în ţara mea, dar şi pentru faptul, că sunteţi cu ochii pe noi şi ne ajutaţi în aceste momente grele, dar importante din lupta pentru Drepturile Democratice ale Poporului nostru.

Mă numesc Valentina Cuşnir. Sunt din Republica Moldova despre care, pînă prin anii 2000 rar cine vorbea. Am devenit cunoscuţi în 2001, cînd la putere a venit pe cale democratică partidul comuniştilor cu 71 mandate din 101.

De fapt, ei nu plecase de la putere după 1991, cînd Republica Moldova şi-a declarat Independenţa faţă de URSS, ci veneau sub alt nume, cum a fost Partidul Democrat Agrar, apoi partidul condus de Petru Lucinschi, fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din URSS.

Şi mai cunoscuţi am devenit, cînd, sub conducerea comunistă, am devenit cea mai săracă, dar şi cea mai coruptă ţară din Europa, cînd aproape un milion din cele 4 milioane din populaţia ţării a fost mînată de tăvălugul comunist peste hotarele republicii în căutarea unui loc de muncă pentru întreţinerea celor rămaşi acasă.

Guvernarea comunistă tăia lăstarii firavi ai Democraţiei noastre, acaparînd totul ce-i cădea în cale. Cetăţenii i-au pedepsit la alegerile din 2005 şi comuniştii au obţinut doar 56 mandate tot din 101, astfel nu au mai avut destule mandate pentru alegerea preşedintelui republicii. Dar si-au găsit aliaţi în partidele de dreapta din opoziţie, în special Partidul Popular Creştin Democrat, condus de Iurie Roşca, care a indus în ieroare atît conducerea Uniunii Europene, cît şi susţinătorii din Statele Unite ale Americii, că Voronin şi-ar fi schimbat poziţia în diametral opusă, că va duce Republica Moldova spre Uniunea Europeană şi nu în uniunea Rusia-Belarusi, cum promisese în 2001. Am devenit şi eu deputat în 2005 pe listele unicului partid, din care am făcut parte- PPCD şi, unica din cei 11 deputaţi, nu l-am votat pe comunistul Voronin la funcţia de preşedinte al republicii la 4 aprilie 2005. Asta ne-au cerut-o alegătorii şi eu mi-am îndeplinit promisiunea faţă de ei. Iurie Roşca a înăbuşit democraţia internă din partid, a exclus pe cei mai activi membri, care nu au fost de acord cu votul acordat comunistului Voronin.Presiunile şi răfuiala din partea conducerii de partid a urmat şi asupra mea, dar şi a altor colegi –deputaţi, care au votat atunci, dar şi-au exprimat nemulţumirea, cînd şi-au dat seama că au fost folosiţi de lider.Eu eram tratată de în cel mai batjocoritor mod şi la 25 mai 2006 am părăsit fracţiunea PPCD cu o altă colegă, rămînînd să-mi duc mandatul în calitate de deputat independent.

De nenumărate ori am fost deschis ameninţată de foştii colegi-deputaţi din fracţiune, dar şi de deputaţi comunişti.

În alegerile din 5 aprilie 2009 am candidat în calitate de candidat independent, dar, avînd o Lege Electorală discriminatorie, cînd pentru un candidat independent sunt necesare 3% din voturi pentru a deveni unul din cei 101 deputaţi, şi, pentru a nu aduce voturi comuniştilor sau creştin-democraţilor, m-am retras în ultima săptămînă de campanie în favoarea Partidului Liberal-Democrat din Moldova, condus de Vlad Filat.

Pentru faptul, că am spus în campanie adevărul despre marea prietenie a comuniştilor şi creştin-democratului Roşca, am fost ameninţată cu moartea prin telefon şi internet, dar procuratura a respins cererea mea.

Din sondaje, dar si în întîlnirile cu alegătorii, mersul campaniei electorale era vizibil, că comuniştii vor obţine cu mult mai puţine mandate, iar PPCD nu va trece pragul electoral la 5 aprilie 2009, pe cînd rezultatele alegerilor au fost şocante în privinţa comuniştilor. Din discursul liderului comuniştilor Voronin în seara alegerilor era clar, că rezultatele alegerilor vor fi fraudate, prea încrezut în sine era şi arogant, a exlus orice dialog cu partidele liberale.

Tocmai un atare comportament a şi fost ultima picătură pentru tinerii din republica noastră, care nu-şi mai vedeau un viitor în ţara sa în frunte cu clanul mafiot al dictatorului Voronin. La 6 aprilie 2009, a doua zi după alegeri, tinerii au ieşit cu lumînări la monumentul Domnitorului Ştefan cel Mare pentru a-şi exprima dorinţa de a scăpa de dictatură şi indignarea faţă de rezultatele alege-rilor, care puteau doar prin fraude să aducă comuniştilor un număr de 60 mandate !!!!! Nu puteau şti tinerii, că comunistul voronin şi anturajul său au pus la cale un plan murdar pentru a se menţine la putere prin a învinui opoziţia.

Sunt martor ocular cînd la 2 aprilie, pînă la alegeri şi la 6 aprilie 2009, prima zi de după alegeri, din parlament au fost scoase şi încărcate în maşini teancuri de documente. De asemenea am fost în Clădirea Parlamentului la 6 aprilie seara şi două etaje erau împînzite de trupe speciale. Nu mi s-a făcut posibil să-mi iau în acea zi materialele şi lucrurile din biroul meu. După ce am ieşit seara din Parlament, m-am deplasat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde nu mai era nimeni din manifestanţi, dar îndată şi-au făcut apariţia Procurorul General Gurbulea, vice-prim ministrul, responsabil de organele de forţă, angajaţi de rang înalt de la ministerul de interne şi angajaţi ai SIS-ului, după care, din direcţia opusă Parlamentului, a apărut şi un grup numeros de manifestanţi, evident conduşi de provocatori. Eu, fiind martor ocular şi a acestui eveniment, chiar intervenind între manifestanţi şi preîntîmpinînd răsturnarea a două microbuse cu pasageri, am fost învinuită de şeful Direcţiei Ministerului de Interne Petru Corduneanu, acelaşi care mă bate a doua zi, la 7 aprilie 2009, că aş fi organizatorul evenimentului din 6 aprilie.

A doua zi, la 7 aprilie după amiază, cînd se spunea că înăuntru se află vandali, am încercat împreună cu colegul-deputat Anatol Ţăranu să urcăm la etajul nouă în clădirea Parlamentului şi să luăm măsuri cu vice-ministrul de interne V.Zubic, care arunca cu grenade fumigene şi lacrimogene în protestatarii paşnici şi nu în provocatorii de pe scările clădirii Parlamentului. Nu ni s-a permis să urcăm mai sus de etajul doi !!!!!!! Mi-am pus atunci întrebarea: Cum au trecut protestatarii şi chipurile vandalizează, dar şi cum nu se teme vice-ministrul la et. IX?

Seara la 7 aprilie 2009 m-am ridicat pe la ora 19:10 în biroul meu de la et.VIII şi am găsit uşa descuiată cu cheia, am încuiat-o şi, la ieşire, am întîlnit detaşamente de trupe speciale, care au intrat în Parlament pentru a prelua paza clădirii, după care, mult mai tîrziu mi-au spus prietenii veniţi în ospeţie, că „arde Parlamentul”. Mi-am dat seama că o fac trupele speciale la comanda dictatorului Voronin.

Aproape de miezul nopţii am mers să-mi petrec prietenii, la întoarcere am fost învinuită de acelaşi şef direcţie MAI P.Corduneanu, că aş fi adus tinerii în PMAN, iar ajutorul lui Dumitru Rusu, că toţi vom sta la puşcărie, apoi am fost martor ocular al masacrului, organizat de către angajaţii Ministerului de Interne, asupra unui număr de vre-o 50 persoane, aflate în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cînd am văzut cum tineri încătuşaţi erau puşi cu faţa la pămînt şi bătuţi cu picioarele şi cu patul armei de angajaţi ai batalionului cu destinaţie specială „Fulger”, care aveau faţa acoperită cu mască. Trei au fost bătuţi mai tare de către mai mulţi din cei cu mască pe faţă şi nu se mai mişcau. Am auzit la un moment cînd au spus despre unul: „Lăsaţi-l, că ăsta-i gata!!!” În spaimă toţi au început să fugă, dar îi prindeau pe fiecare, care era la moment în treacăt pe acolo. Pe mine mă recunoşteau că sunt deputat şi nu mă opreau, dar mi-au ieşit în cale cei doi angajaţi MAI, care, mi-am dat seama că conduceau cu acel masacru.

Unul a ordonat: „Luaţi-o, luaţi-o şi duceţi-o şi pe ea, suka, că are sediu aici”, mi-a sucit mîna, al doilea m-a apucat strîns de păr şi de cealaltă mînă, m-au deposedat de pota-voce, care a înscris cele rostite, m-au întors şi m-au tîrît ca pe un sac cu spatele de pămînt vre-o 200 metri, unul mi-a tras doi pumni după gît, al doilea mi-a injectat ceva şi m-a lovit în acel loc cu piciorul, apoi m-au trîntit cu capul de trotuar, mi-am pierdut cunoştinţa. Toate acestea s-au petrecut sub bubuitul împuşcăturilor. Cînd mi-am revenit şi m-am pornit spre casă, eram urmărită de prin parc, mă ascundeam în dosul copacilor ca să nu fiu împuşcată. Necătînd că am cunoscut ambele persoane, care m-au tortutat, abea la sfîrşitul lunii iunie a fost emisă de către Procuratura Militară ordonaţa de pornire a urmăririi penale, dar nu concret pe cei doi angajaţi MAI, apoi dosarul a fost permutat la Procuratura municipală Chişinău. În perioada examinării dosarului am fost ameninţată de către deputaţi comunişti cu puşcăria, cu moartea prin aruncare de la etajl XI a clădirii unde activează Parlamentul, dar procuratura ia în derîdere cererile mele şi refuză examinarea lor.

De la 21 aprilie 2009 am depus o cerere pe numele procurorului general că vreau să fiu audiată în calitate de martor asupra evenimentelor din 6-9 aprilie 2009, dar cererea nu a fost înregistrată şi nu am fost invitată.

Poate prea amănunţit m-am oprit asupra evenimentelor, dar din ele rezultă, că toate au fost organizate şi dirijate de dictatorul Voronin şi anturajul său cu scopul de a rămîne să exercite funcţia de preşedinte al republicii, a continua acele acte de corupţie.

Totul ce a urmat după acele tragice evenimente din aprilie şi unirea partidelor liberale din parlament, prin nevotarea candidatului comuniştilor la funcţia de preşedinte a republicii, au dus la alegeri anticipate. Necătînd că au fost organizate pentru prima dată într-o zi de lucru, participarea la alegeri a fost chiar mai mare în multe secţii de votare. Partidele de dreapta nu au avut acces la televiziune şi radiou pentru a da replică minciunii comuniste despre evenimentele din aprilie, dar rezultatele demonstrează, că cetăţenii s-au săturat de dictatura comunistă.